Speologia hibernala - adaptare dupa Marbach, Rocourt "Tehnicile speologiei Alpine"
Preambul - De ce speologie hibernala?
Speologia hibernala este, dupa cum ii spune si numele, practicarea speologiei in sezonul rece. Diferentele fata de o tura obisnuita de vizitare, cartare etc sunt in primal rand legate de temperaturile scazute si prezenta zapezii sau a ghetii, atat in parcursul de suprafata (marsul de apropiere) cat si la intrarea in subteran.
In continuare prezentam cateva din particularitatile practicarii speologiei in sezonul alb.
In abordarea acestui subiect apar trei sintagme care trebuie definite:
- speologia practicata iarna
- speologia hibernala
- speologia in pesteri si avene cu gheata
Prima notiune se refera la vizitarea pesterilor in anotimpul rece, dar in conditiile unui acces facil la intrarea in cavitate, prin pozitionarea intrarilor in apropierea soselelor sau drumurilor de acces. Aceste pesteri nu presupun pregatiri speciale, cu exceptia celor care pot avea dopuri de gheata la intrare.
A doua notiune este cea propriu-zisa, caracterizata in primul rand de ingreunarea accesului la cavitate, si care va fi tratata pe larg in cele ce urmeaza.
A treia notiune este o particularitate a unor cavitati si este prezentata intr-un alt articol disponibil pe site.
Introducere
Cand frigul se abate asupra masivelor de calcar acoperite de o patura groasa de zapada, debitul raurilor subterane este de regula cel mai scazut. De acest sezon favorabil vom profita pentru a explora retele aflate la mare altitudine care sunt, datorita debitelor, fie impracticabile fie periculoase in cursul verii. In afara acestor situatii, putem intra in subteran pur si simplu pentru a continua o explorare, pentru o simpla vizita sau pentru a culege informatii stiintifice despre pestera respectiva in timpul iernii (studii climatice, hidrogeologice, biospeologice etc).
In mod normal, zapada acopera lapiezul intr-o patura uniforma, niveland relieful, astupand fisurile si adesea, chiar si avenele. Iata de ce explorarile hibernala nu se fac peste 2000 de metri altitudine, unde stratul de zapada este foarte mare, iar retelele subterane mari sunt foarte rare.
Tinand cont de dificultatile inerente pe care le presupune marsul de apropiere, speologia hibernala va fi practicata de regula in cavitati echipate inca din cursul verii sau in care am depozitat in prealabil materialele - inclusiv o rezerva serioasa de carbid. Aceasta ne usureaza transportul rucsacilor si bananelor de echipament, si asa incarcati suplimentar in comparatie cu turele de vara.
Accesul la cavitati
Mersul pe zapada
Principala problema legata de accesul la cavitati este aceea a deplasarii pe zapada de grosimi si calitati variabile, care acopera terenurile in panta mai mult sau mai putin accentuata. Schiurile prevazute cu legaturi de tura si "piei de foca" pot fi folosite cu succes in aproape orice situatii. Singura exceptie o constituie pesterile de versant, situate in pante extrem de accentuate, unde folosirea schiurilor este de multe ori practic imposibila.
Shiurile de fond sunt mai usoare si deci mai usor de purtat pe rucsac in zonele cu putina zapada. Ele sunt inutilizabile pe pante accentuate; in schimb, se adapteaza perfect la mersul pe platourile prealpine.
Din pacate nu toti speologii sunt neaparat cei mai buni schiori. In acelasi timp, tinand seama de greutatea rucsacului, care se apropie intr-o tura de iarna de 25 de kg, chiar si cei mai buni schiori pot intampina serioase dificultati. La urcare totul merge bine, dar la coborare se intampla sa fim nevoiti sa pastram materialul antiderapant pe schiuri pentru a putea frana eficient pe partiile stramte si inclinate. In ceea ce priveste metodele "rafinate" de coborare, acestea vor fi cu siguranta abandonate in favoarea unora mai putin elegante, dar care ne vor permite cu putina sansa sa ne deplasam!
Atunci cand zapada este dura si inghetata, coltarii si pioletul sunt de cele ma multe ori indispensabili.
Folosirea rachetelor de zapada nu este cea mai adecvata. Avand suprafata redusa, ele sunt inutilizabile in zapada adanca. Pacat, pentru ca folosirea lor nu necesita pregatire speciala sau antrenament - este suficient sa mergi normal. Rachetele canadiene, mai late, sunt mai stanjenitoare in panta puternica sau in traversari.
Un mix intre metodele prezentate mai sus, in functie de specificul drumului de acces la cavitatile la care doriti sa ajungeti va fi realizat de la caz la caz.
Pericole caracteristice marsului de apropiere
Zapada transforma peisajul in asa fel incat riscul de ratacire sau de a nu gasi un aven este oricand posibil, mai ales in padure. Pentru evitarea acestor situatii se paote apela la un marcaj temporar, realizat din toamna cu benzi de tesatura viu colorata agatate de crengi. El poate fi de folos de asemenea si pe platourile calcaroase, unde zapada poate acoperi deseori gura primului put.
Un alt mare pericol il reprezinta posibilitatea declansarii avalanselor.Acestea se produc, de regula, in zone de panta puternica, dupa caderi masive de zapada sau atunci cand soarele inmoaie stratul superficial. Traseul va trebui, prin urmare, sa evite zonele periculoase: zone cu panta inclinata, culoare, funduri de vale. Cu exceptia unei caderi masive de zapada, riscurile pot fi eliminate insa daca plecam in tura devreme inca din timpul noptii, atunci cand zapada este inghetata. Ea faciliteaza in acelasi timp inaintarea cu ajutorul coltarilor, fiind intarita de vant.
Pregatiri de suprafata
Cazul pesterilor
In acest caz, cand putem patrunde cu usurinta la adapostul pesterii pentru a ne echipa, nu exista probleme deosebite.
Cazul avenelor
Situatia este cu totul diferita in cazul avenelor, intrucat pentru echipare trebuie sa ramanem afara. Pentru a evita o dezbracare totala la -10 sau -20 grade Celsius, este preferabil sa avem pe noi pe dedesubt cel putin subcombinezonul de polartec si dupa caz inca o bluza.
Odata ajunsi la gura avenului, zapada din jur se batatatoreste pentru amenajarea unei suprafete plane, relativ solide, apoi opera se va desavarsi prin batatorirea cu picioarele, iar in aceasta suprafata "de lucru" intreaga echipa se va putea echipa.
In continuare, schiurile vor fi infipte in zapada, materialul antiderapant va fi curatat de gheata sau, dupa caz, scos, iar legaturile vor fi si ele curatate de gheata in asa fel incat intreg echipamentul sa fie gata de utilizare la iesirea din pestera.
Bocancii, hanoracul, rucsacul si hainele de schimb vor fi introduse intr-un sac mare de plastic, inchis cu un elestic din cauciuc, care va proteja continutul de eventualele caderi de zapada care pot surveni in timpul explorarii. Este bine ca acest sac sa aiba un volum cat mai mare pentru a nu pierde timpul cu plierea minutioasa a tuturor pieselor de echipament.
Adesea, la suprafata este suficient de frig pentru a nu intarzia prea mult. De aceea, echipamentul individual trebuie sa fie deja pregatit. Lampa de carbid va fi umpluta inaintea plecarii cu un amestec de apa si lichid antigel.
Coborarea in avene
Accesul la putul de intrare
Cand intrarea risca sa fie astupata de zapada ea va fi marcata din vreme cu o prajina. Intr-o ascunzatoare din apropiere se poate depozita eventual o lopata.
Coarda putului de la intrare va trebui scoasa toamna si, in general, dupa fiecare iesire, pentru a nu fi afectata de contactul prelungit cu gheata sau pentru a nu fi prinsa in gheata. Ea poate fi depozitata, dupa ce a fost introdusa intr-un sac de plastic, in aceeasi ascunzatoare cu lopata pentru zapada. In schimb, amarajele vor fi lasate in locul lor, pentru ca gheata sa nu intre in gaurile spiturilor. Pentru a fi reperate cu usurinta, chiar si atunci cand sunt acoperite cu zapada, vom fixa in fiecare amaraj 2-3 metri de cordelina rosie. Cum, de multe ori, accesul la aceste amaraje nu se poate face in siguranta din cauza zapezii care acopera marginile putului, coarda va folosi, in egala masura, pentru asigurare. Atunci cand terenul permite, vom amara coarda de schiurile infipte in zapada sau de un copac.
Echipari anti-gheata
De multe ori, zapada ajunge in avene pana la mari adancimi. In plus, curentul de aer aspirant, cand exista, provoaca inghetul apelor de infiltratie care picura in cavitate, ape care provin de pe urma scurtei perioade de dezghet survenit in cele cateva ore calduroase ale zilei. Gheata acopera deci peretii avenului, decorand peretii cu stalactite de gheata, se acumuleaza pe sol, facandu-l alunecos; saritorile sunt acoperite de cascade inghetate, iar scurgerile parietale pot bloca partial sau chiar complet accesul pe diverticule sau galerii cu diametrul mic. Acest decor feeric nu este lipsit de inconveniente intrucat el duce la blocarea anumitor galerii de acces, precum si a echiparilor prin acoperirea sub un strat gros de gheata.
Acest inghet face ca echiparile sa fie inutilizabile si mai ales periculoase prin riscul major de alunecare. Riscul apare primavara, in timpul dezghetului, cand sub influenta apelor de siroire, gheata incepe sa se topeasca de la nivelul solului. Echiparile suporta astfel greutatea intregii mase de gheata in curs de topire. Aceasta le poate distruge complet sau … partial, ceea ce este mult mai grav.
De aceea, daca echiparile si mai ales corzile au fost prinse in gheata in cursul iernii, ele nu vor fi utilizate fara o verificare prealabila - de preferat o incercare la soc - intrucat suprasarcina pe care acestea o suporta in cursul dezghetului poate provoca efecte ascunse extrem de periculoase: sa nu uitam ca un metru cub de gheata cantareste aproape 900 de kg.
Pentru protejarea corzilor, dar mai ales pentru ca ele sa poate fi utilizate in timpul iernii este preferabil ca ele sa fie scoase de pe primele puturi inca de iarna. Dupa ce in prealabil au fost pliate, corzile vor fi agatate in amaraje, invelite in saci de plastic pentru a fi ferite de ger sau de eventualele prelingeri de apa. Corzile vor fi reamplasate pe puturi la fiecare tura. Eventual, putul poate fie reechipat utilizandu-se devieri, in cazul in care coarda trece zone acoperite de gheata.
Atunci cand corzile nu au fost scoase la timp, este foarte probabil ca veti regasi in cursul iernii o coarda inghetata sau prinsa la baza putului in zapada. De cele mai multe ori, ea va ramane acolo blocata in ciuda tuturor eforturilor...
In aceasta situatie, pentru a monta coboratorul aven nevoie de putina coarda libera. Exista mai multe solutii: se scoate coarda dintr-un amaraj (daca exista cel putin doua), se castiga putina coarda reducand lungimea buclei nodului din amaraj sau se coboara cu un coborator bicefal care va avea si rolul unui spargator de gheata. Atentie: nu se va face coborarea in blocatoare pe coarda intinsa sau inghetata, acestea riscand sa patineze - ceea ce inseamna cadere sigura.
Reamintim, in fine, ca rezistenta unei corzi inghetate nu scade, ba dimpotriva.
Riscul de viitura in cursul explorarilor hibernale
Odata depasita zona de penetratie a zapezii, inaintarea nu prezinta deosebiri fata de situatiile normale. Adesea ea este chiar facilitata de cantitatea mult mai redusa de apa.
In acelasi timp, zapada de la suprafata constituie o adevarata sabie a lui Damocles pentru ca ea se poate topi oricand. De unde necesitatea de a ne asigura ca frigul se va mentine pe un timp mai indelungat, pentru a fi la adapost de viituri. Mai multe detalii despre viiturile de iarna si cum sa le prevenim gasiti in articolul dedicat viiturilor.
Intoarcerea
Ora de iesire
Timpul de explorare va trebui structurat in asa fel incat iesirea din aven sa se faca suficient de devreme pentru a putea cobori in vale inainte de lasarea intunericului.
De obicei la iesire, cand temperatura din exterior este mai redusa decat cea din pestera, trebuie sa calculam cu atentie drumul inapoi din pestera si pana la cabana, pentru a evita hipotermia sau degeraturile cauzate de marsul lung pe drumul inghetat in cizmele ude din pestera care pot ingheta.
Atentie la iesirea din pestera: daca va prinde noaptea la iesirea din cavitate, temeperatura poate scadea mult sub zero, si atunci este posibil ca apa din lampile cu carbid sa inghete. Mersul pe intuneric, chiar pe un drum cunoscut, poate fi in aceste conditii anevoios. In aceste cazuri, se recomanda ca unul din coechipieri sa aiba in banana o mica rezerva de antigel pentru a turna la nevoie in lampile in care am mai completat cu apa in timpul turei de subteran, unde pericolul de inghet din lampa de carbid este diminuat.
Intoarcerea pe timp de noapte poate fi periculoasa pe vreme rea (ceata, ninsoara, viscol), si este preferabil sa eliminam riscul de ratacire pe aceste conditii climatice, cu atat mai mult cu cat ea se petrece pe fondul unei oboseli deja acumulate in timpul petrecut in subteran.
Urcarea puturilor de intrare
Explorarile hibernale se desfasoara si in avene adanci. Tinand cont de timpul necesar pentru acces si de cel petrecut in subteran, se recurge adesea la 1-2 bivuacuri. Ceea ce presupune ca, de cele mai multe ori, vom petrece 2-3 zile in cavitate.
Avand in vedere acest interval de timp, in ciuda precautiunilor luate pentru a proteja corzile de apa, acestea pot fi acoperite, fie chiar si pe alocuri, de o pelicula subtire de gheata. Coarda fie ea si usacata, s-a incalzit dupa cateva rapeluri efectuate de membrii echipei, iar condensarea vaporilor de apa sau chiar sublimarea (trecerea apei din starea de vapori direct in stare solida - vezi si articolul "Pesteri cu gheata") face ca pelicula de gheata sa se instaleze in cateva ore pe coarda putului de iesire.
Primul speolog care va urca va trebui deci sa sparga gheata direct pe coarda. Pentru aceasta el va folosi coboratorul, coarda fiid introdusa intre rola superioara si capatul de sus al semicadrelor. Cu cateva miscari de du-te-vino el va debarasa coarda de carapacea de gheata formata, facand posibila inaintarea blocatoarelor. Se repeta operatia pe masura ce urcam pana la gura putului.
Ultimul care urca va ridica corzile si le va inveli intr-un saca de plastic pana la urmatoarea iesire.
Un detaliu important: o veriga rapida udata ingheata la iesire. In acest caz, desurubarea ei - si deci dezechiparea - este imposibila. Pentru deblocare, ea poate fi incalzita cu flacara eclerajului sau inlocuita cu o carabiniera cu surub in timpul urcarii ultimului put.
Odata iesiti afara, ne vom dezechipa rapid pentru a imbraca hainele uscate lasate in sacul de plastic. In ciuda aparentelor, aceasta operatiune nu este un supliciu intrucat dupa effort circulatia sanguina este mai rapida, iar senzatia de frig dispare.
Echipa de suprafata
Colegii care nu participa la explorare dar sunt tentati de o plimbare pe munte pot veni sa astepte la intrarea in aven. Pe langa faptul ca este intotdeauna placut sa sa intalnesti cateva fete prietenoase la iesire, mai ales daca aduc celor care vin din subteran bauturi calde, urma din zapada lasata de aceasta echipa la venire va facilita mult intoarcerea.
Concluzii
Contrar parerilor celor mai comozi, speologia hibernala nu reprezinta o forma mai rafinata de masochism destinata raspandirii unei practici situate la limita posibilitatilor umane si prin urmare rezervata unei elite. In fapt, singurele probleme puse sunt acelea legate de:
- acces - dar mii de oameni strabat muntii iarna;
- temperaturile scazute - dar nu este interzis sa te imbraci adecvat sezonului rece;
- coborarea primelor puturi cu gheata - care nu pun probleme deosebite daca se folosesc metodele adecvate descrise mai sus.
Iata de ce, cumularea celor doua activitati, marsul de apropiere hibernal si explorarea nu reprezinta de fapt decat o problema de folosire eficienta a timpului in tura, cumulat cu respectarea unor reguli de baza in practicarea oricaror sporturi alpine in sezonul rece.