Protectia pesterilor - o noua provocare?
de Dr. Oana Moldovan (ISER)
Avem de putin timp un nou zeu - Protectia Naturii. Îl înlocuieste pe cel al Ecologiei, desi suntem tot atât de ignoranti si nepregatiti sa-i veneram pe oricare dintre ei. Si aceasta pentru ca (operam cu) utilizam termeni pe care nu-i stim defini sau pe care nu-i stapânim.
Sa încercam de aceea sa le surprindem semnificatiile: totalitatea actiunilor ai atitudinilor noastre fata de Natura si resursele ei si astfel sa ne integram fara sa distrugem. Exista o mare deosebire între protectie si conservare, prima permitând prezenta umana sub diferite forme (chiar unele modalitati de valorificare a resurselor), cea de-a doua excluzând-o daca apar sau se presupun efecte ale impactului, indiferent de gravitatea acestora.
În ceea ce priveste domeniul subteran protectia si conservarea primesc alte dimensiuni decât pentru lumea de la exterior. Avem de a face cu un domeniu relativ “static”, extrem de fragil si care raspunde prompt prezentei umane. Important de subliniat este faptul ca protectia domeniului subteran este o problema delicata, care trebuie abordata cu toata responsabilitatea si în deplina cunostinta a impactului pe care noi speologii îl avem daca patrundem într-o pestera. Chiar daca avem încredere în deosebita abilitate si cunoastere a modalitatilor prin care evitam impacturile negative, simpla prezenta înseamna cresterea temperaturii, scaderea umiditatii, formarea curentilor de aer, efecte asupra faunei, sedimentelor, etc. Perioadele de revenire depind mult de durata si marimea impactului (adica, de pilda, de timpul pe care îl petrecem în subteran, marimea grupului), de topoclimatul subteran, morfologia cavernamentului, etc. etc.
Poate ca aceasta introducere nu este suficienta pentru a schita tabloul complet al importantei atitudinii noastre fata de domeniul subteran si protectia sa. Indiferent cum actionam trebuie sa avem în vedere cadrul legislativ existent, bine elaborat, care trebuie respectat daca dorim sa realizam protectie.
În 2 august 2001 a aparut Legea nr. 462 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, care completa Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 236 din 24 noiembrie 2000. Aceasta defineste pesterile protejate, categoriile de pesteri, drepturile de luare în custodie si de exploatare (pentru unele dintre ele), restrictiile si interdictiile, dar si institutiile care pot emite avize sau acorda dreptul de custodie. Deocamdata anexele legii nu cuprind si lista rosie cu speciile subterane protejate, spre deosebire de alte tari unde sunt protejate toate pesterile si speciile subterane, chiar si cele nedescoperite înca. Aceasta este una dintre sarcinile Institutului de Speologie “Emil Racovita”.
În ceea ce priveste pesterile protejate, în 12 aprilie 2000 a aparut Legea nr. 5 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national – Sectiunea III – zone protejate, în care sunt specificate pesterile cu regim de rezervatii si monumente ale naturii, cele incluse în categoriile A si B corespunzatoare, din legea amintita mai sus. Aceasta lista va fi refacuta de Institutul de Speologie pentru ca multe dintre pesterile protejate nu sunt cuprinse, în schimb apar altele putin importante.
Pornind de la aceasta lista se pot depune dosarele de preluare în custodie pentru pesterile care sunt deja în grija unor cluburi de speologie. Candidaturile trebuie avizate de Institutul de Speologie din Bucuresti (pentru nord-vestul tarii Compartimentul din Cluj) - responsabilul legal pentru carst din partea Academiei Române si depuse la ministerul de resort. Declararea unei pesteri ca areal protejat se poate face parcurgând aceleasi etape ale protocolului descrise în Legea nr. 462.
Regimul de exploatarea sau vizitare al unor pesteri din categoriile strict protejate, A si B, trebuie stabilit tot cu avizul Institutului de Speologie (Academia Româna) conform legii.
Încadrarea unei pesteri într-una dintre cele trei categorii de protectie este sarcina colectivului de cercetatori din cadrul Institutiei mai sus amintite, pe baza mai multor criterii, dintre care cel stiintific prevaleaza, dar din care face parte si cel peisagistic. Experienta si competentele cercetatorilor speologi poate ajuta în luarea în custodie a unui obiectiv, întocmirea unui plan de management sau declararea unui areal protejat. Este nevoie de cluburile de speologie si de speologi amatori pentru administrarea pesterilor protejate, dar dupa cum am subliniat protectia nu este numai o moda ci un fapt care necesita competente si experienta stiintifica. Un plan de administrarea (sau de management) al unei pesteri nu este si nici nu trebuie sa fie o lista de sarcini care revin custodelui, ci o enumerare în ordine logica a actiunilor care trebuie întreprinse si masurilor care trebuie luate pentru ca pestera sa aiba cât mai putin de suferit, sau care trebuie impuse în cazul în care este deschisa pentru ecoturism (aceasta numai în cazurile în care pestera se preteaza la acest gen de activitate fara alterarea ireversibila a resurselor sale). Un astfel de plan ar trebui precedat de un studiu stiintific, care sa evalueze resursele pesterii si sa defineasca eventualele amenintari care pot aparea prin utilizare umana. Astfel de studii sunt de datoria si competenta cercetatorilor speologi. Nu poti sa protejezi ceva ce nu cunosti, iar valoarea unei pesteri sta în primul rând în informatia stiintifica si numai în al doilea rând în valoarea sa estetica.
Nu ezitati sa faceti pasul pentru a proteja pesterile aflate pe “domeniul” vostru de activitate, dar nu uitati ca sfatul unui profesionist poate rezolva problemele sau evita aparitia lor. Lucrurile trebuie de la început îndreptate pe un fagas corect. Si pâna acum relatia dintre cercetatori si speologii amatori a fost din multe puncte de vedere fructuoasa, fiecare parte aducându-si aportul pentru scopuri bine definite, inclusiv pentru protectia pesterilor. Federatia Româna de Speologie are posibilitatea sa sprijine actiunile de protectie, de pilda prin initierea de proiecte, completând rolul speologilor amatori si competentele celor din Institutul de Speologie.
Fiecare pestera este unica, fragila si reconstructia ecologica (refacerea situatiei anterioare impactului sau a starii originale) este o expresie care poate fi prea putin aplicata pentru domeniul care noua speologilor ne ofera atât de multe placeri.