Tehnici de echipare
de Viorel Lascu, Andrei Posmosanu
AMARAJELE
Amarajele sint punctele de plecare in echiparea verticalelor,
sint puncte de siguranta maxima, sint legaturi care garanteaza
viata. Deci de felul cum si unde le facem este de o importanta majora.
Sint de retinut citeva lucruri de baza in privinta amararii
si a amarajelor: - nu vom face niciodata amararea intr-un singur punct
(cu exceptia amarajelor naturale asupra carora nu avem nicicea mai mica
indoiala). Vom avea intotdeauna cel putin doua puncte de amarare: unul principal - in care se exercita direct tractiunea - si unul secundar
- care preia solicitarea in cazul cedarii celui principal, dar care este la fel de important;
- in cazul amarajelor in Y este imperios necesar ca unghiul format de ramurile buclei sa nu depaseasca 120°, cind
folosim inele sau amaraje naturale, si sa nu depaseasca 90°, cind folosim plachete rasucite;
- executarea amarajelor sa fie facuta in asa fel incit sa fie evitate cazurile de frecare a corzii de pereti;
- la amaraje vor fi folosite numai carabiniere cu surub sau verigi, un rol important avand modul de introducere a acestora
in placheta, spit etc., respectiv surubul sa se infileteze spre baza verticalei si sa nu se rezeme pe perele.
Ca puncte de amarare vom distinge: amaraje naturale (copaci, colturi de stinca, clepsidre, blocuri de stanca, formatiuni stalacmitice, coloane etc.) si amaraje artificiale (pitoanele clasice sau cu expansiune).
4.1 Amarajele naturale
Vom profita intotdeauna de prezenta amarajelor naturale, avind
insa grija sa respectam cele mentionate mai sus, precum si citeva
particularitati.
Copacii, folositi ca amaraje trebuie sa fie bine fixati in sol si
suficient de rezistenti. Coarda amarata se va infasura in jurul
trunchiului in doua spire astfel incit sa mareasca suprafata
de contact sau sa formeze un nod cabestan, legarea facindu-se cu nodul
opt prin urmarire. Legarea se mai poate face si cu ajutorul unei bucle de
chinga sau coarda si a unei carabiniere cu surub.
Colturile de stinca ne sint deseori la indemina
ca element de amarare , inainte de a le folosi vom verifica daca sint
compacte si sa nu prezinte pericolul de desprindere.
Muchiile taioase vor fi tocite prin lovituri usoare si repetate cu ciocanul
avind grija sa nu afectam compactitatea stincii.
Este de preferat echiparea coltului de stinca cu o bucla si nu prinderea
directa a corzii, coarda uzindu-se in aceste amaraje este mai
greu de inlocuit decit o bucla de chinga. Bucla va trebui sa
fie suficient de larga pentru ca la solicitare sa nu apara fenomenul de supratensionare.
De asemenea vom avea mare grija ca bucla sa solicite coltul la baza acestuia
fara a prezenta pericolul iesirii de pe colt. Clepsidrele prezinta o mai
mare siguranta decit colturile de stinca, neexistind nici
pericolul iesirii buclei din amaraj. Si acest tip de amaraj trebuie verificat
inainte de folosire.
Echiparea unei clepsidre se face cu ajutorul unei bucle si a unei carabiniere
cu surub (). Blocurile de stinca este recomandabil sa fie evitate,
chiar si cele mai mari pot fi intr-un echilibru precar si o simpla
solicitare le poate pune in miscare
Stalacmitele si coloanele sint de asemenea mai putin indicate pentru
amaraje, ele fiind usor forfecate la solicitare, compactitatea lor fiind
mai redusa decit a colturilor de stinca (fiind formate prin depunere
de calcita, care e mai moale decit calcarul). De asemenea ele se desprind
foarte usor atunci cind s-au dezvoltat pe un strat de argila .
4.2 Amarajele artificiale
Spre deosebire de cele naturale prezinta avantajul unei plasari optime si
sigure.
Vom folosi intotdeauna ca amaraj principal un amaraj artificial sigur.
Executarea punctelor de amarare artificiale va trebui sa se faca cu mare
atentie, functie de calitatea rocii, optindu-se pentru cea mai buna
varianta. Niciodata nu ne vom increde intr-un singur punct
de amarare, oricat de sigur ne-ar parea. El va fi obligatoriu dublat. 4.2.1 Pitoanele clasice.
Pitoanele clasice pot fi plantate acolo unde roca ne permite, adica acolo
unde prezinta fisuri. Fisura va fi aleasa astfel incit lama
pitonului sa poata fi introdusa cu mina 1/3 din lungimea ei, la cele
din otel moale si 2/3, la cele din otel dur.
Baterea pitonului se face prin lovituri tari si ritmice de ciocan. in
timpul baterii, sunetul de gol precum si largirea fisurii, ne avertizeaza
asupra pericolului de desprindere a rocii. Daca pitonul intra usor, vom apela
la un piton cu lama mai lunga, pitoanele profilate fiind de mare utilitate
in astfel de cazuri, iar daca intra prea putin, la unul cu lama mai
scurta sau mai subtire.
Pitonul va fi astfel introdus incit urechea sa se sprijine pe
stinca. Acest lucru trebuie realizat pentru ca solicitarea sa se exercite
cit mai aproape stinca si nu printr-o pirghie periculoasa,
care sub sarcina poate duce la ruperea sau smulgerea pitonului.
Pitoanele mai lungi vor fi indoite , avind insa grija
sa mai putem introduce carabiniera prin urechea lor. Daca pitoanele sunt
din otel dur si nu se pot indoi, le vom echipa cu o bucla.
La baterea pitoanelor clasice se va tine cont de faptul ca pitoanele longitudinale
tin mai bine in fisuri orizontale, iar cele transversale in fisuri verticale.
Aceasta datorita aparitiei unui moment suplimentar in piton, care nu numai ca-l intepeneste mai bine, dar da nastere si unei reactiuni opuse solicitarii.
Daca totusi vom folosi un piton longitudinal intr-o fisura verticala,
vom avea grija ca fisura sa fie inchisa deasupra pilonului, nepermitindu-i
astfel sa basculeze sub sarcina. E de preferat sa utilizam, pe cit
posibil, pitoane transversale sau profilate si din otel dur.
4.2.2 Pitoanele cu expansiune sau spiturile.
Punctele de amaraj cu spituri sint cele mai folosite in speologie.
Ele prezinta posibilitatea unui amplasament optim si o siguranta sporita
(atunci cind sint plantate corect).
Plantarea spitului presupune: alegerea si pregatirea locului de plantare,
forarea orificiului, expandarea si fixarea plachetei.
Locul de plantare trebuie ales astfel incit: - roca sa fie sanatoasa;
- suprafata sa fie lipsita de argila, pojghita de calcit, caz in care
trebuie indepartate; - roca sa nu fie fisurata; batind cu ciocanul
in ea sa sune a plin si nu dogit; - sa se evite proeminentele si scurgerile
parietale; - suprafata plachetei sa se aseze pe planul rocii; - sa nu fie
posibila frecarea corzii sau buclei de stinca.
Forarea orificiului se face cu dalta, pentru pitoanele cu expansiune de
tip nit si cu corpul autoforant, insurubat in tamponor, la cele
autoforante. Trebuie amintit aici ca pitoanele cu expansiune de tip
nit sint depasite, cele autoforante fiind mult mai practice si la
care ne vom referi in mod special in cele ce urmeaza.
La forarea orificiului trebuie ca: - axa orificiului sa fie perpendiculara
pe suprafata stincii; - pilnia ce se formeaza la inceputul
forarii sa fie cit mai mica; - lovirea tamponorului sa se faca prin
lovituri scurte si rapide, rotind minerul cit mai des; - sfarimiturile
de roca din orificiu sa fie inlaturate prin suflare, preferabil cu
garoul pentru a evita intrarea prafului in ochi; - interiorul corpului
forant se curata prin lovirea cu ciocanul in capul tamponorului; - in
momentul in care auzim un sunet dogit in timpul forarii, sintem
avertizati ca roca e fisurata, situatie in care trebui sa schimbam
locul de plantare; - adincimea orificiului sa fie cu 1-2 mm mai mare
decit corpul spitului. Daca roca este mai moale, adincimea va
fi egala cu lungimea corpului de forare.
Pentru operatia de expandare, mai intii trebui sa introducem
conul in capatul crestat al spitului, intepenindu-1 usor ca
sa nu cada, apoi se va introduce in orificiul forat in stinca.
Expandarea se va face lovind puternic capul tamponorului, dar nu violent,
pina cind spitul este complet introdus. Dupa efectuarea acestei
operatiuni vom desuruba tamponorul si vom monta placheta sau inelul cu ajutorul
unui surub (obligatoriu surubul sa fie marcat cu insemnul "8.8").
Surubul va fi strins moderat cu o cheie de 13. Pitonul de tip nit vom
avea grija sa-l introducem prin placheta inainte de a-1 expanda.
Expandarea se face prin batere in capul nitului pina la stringerea
plachetei intre nit si roca.
Dupa expandare vom urmari ca: - spitul sa nu se miste sau sa iasa din orificiu.
Daca acest lucru se va intimpla, inseamna ca nu s-a produs
expandarea, cauzele putind fi: roca prea moale, ruperea transversala
a spitului in zona conului, conul are o conicitate prea mica pentru
a putea produce expandarea; - placheta sa se aseze uniform pe suprafata stincii.
Amarajul il vom face in plachete numai prin intermediul unei
carabiniere cu surub sau a unei verigi. Inelele, simetrice sau asimetrice,
si unele plachete speciale (clown-urile) permit renuntarea la carabiniera
sau veriga, ele permitind ancorarea directa a corzii. Acestea mai
au un mare avantaj: cel al posibilitatii amararii in surplombe sau
chiar, in cazuri foarte speciale, in tavan. Rezistentele spiturilor difera in functie de modul
de plantare intr-o roca dura. Acestea au fost supuse unei sarcini ce
actiona paralel cu stinca. Intr-o roca moale rezistenta lor
se reduce de circa trei ori, drept urmare se recomanda folosirea spituriior
cu dubla expansiune. Se recomanda, de asemenea, evitarea plantarii spituriior
in draperiile parietale (scurgerile parietale). Trusa de spituri
Este un saculet special confectionat pentru a tine la un loc toate cele
necesare plantarii spiturilor: - spiturile; - conurile; - tamponorul; - cheia
de 13; - ciocanul; - garoul pentru suflarea gaurilor; - plachetele.
Vom mentiona in incheiere ca se pot utiliza pentru forarea gaurilor
masini de perforat (Hilti, Bosch), care functioneaza pe baza de acumulatori
si care reduc substantial timpul de forare, insa finisarea gaurii si
expandarea spitului se fac tot cu tamponorul. TEHNICI DE ECHIPARE
Pentru a putea parcurge un pasaj dificil dintr-o pestera sau aven, cum ar
fi un put, o saritoare, o cascada, un traverseu, vom fi obligati sa fixam
pe acestea, cu ajutorul amarajelor, corzi sau scarite, astfel incit
aceasta parcurgere sa se faca in siguranta, comod si eficient. Deci
o echipare are ca loc de plecare punctul de amaraj, se face cu corzi, scarite
sau accesorii speciale (platforme de escalada, catarg de escalada etc.)
si trebuie sa asigure posibilitatea parcurgerii ei in conditii optime.
in general trebuie avute in vedere citeva conditii esentiale
privind efectuarea echiparilor: - respectarea stricta a regulilor de amarare;
- echiparea trebuie conceputa astfel incit speologul sa fie protejat
in timpul manevrelor de urcare si de coborire, de caderi de
pietre, cascade etc.; - coarda va fi, pe cit posibil, la o distanta
de stinca care sa-i permita speologului sa atinga peretii cu picioarele
in timpul parcurgerii pasajului respectiv, altfel existind posibilitatea
rasucirii corzii, lucru destul de neplacut; scarita va fi amarata la o
distanta de stinca care sa permita introducerea piciorului; - corzile
din echipari orizontale sau pasaje inclinate vor fi amarate la ambele
capete - corzile vor avea obligatoriu la capatul liber un nod, de preferinta
nodul opt, cu o bucla suficient de mare ca sa permita la nevoie introducerea
piciorului.
Cum facem o echipare de pestera? Daca pestera este cunoscuta, iar in
timpul turelor anterioare a fost intocmita "fisa de echipare", operatia
este relativ simpla.
Daca insa fisa nu exista sau echiparea se face in premiera,
vom avea in vedere regulile invatate mai sus si in plus:
- verificarea echipamentului colectiv si individual inainte de pornirea
in explorare; - introducerea materialelor in banane sau in
sacii de explorare si impartirea acestora coechipierilor.
Fiecare speolog din echipa va trebui sa cunoasca precis continutul bananelor
sale si rolul ce-i revine in timpul explorarii.
Sa trecem acum la efectuarea unei echipari si sa presupunem ca ne aflam
in capul unui put, iar accesul la acesta este sigur si relativ orizontal.
Vom planta mai intii spitul 1; pentru efectuarea unei miini
curente. Mina curenta ne va permite plantarea spiturilor 2 si 3 in
conditii de siguranta. Pentru aceasta vom avea montat coboritorul cu
cheie de blocare sau cu un nod facut in urma lui in care sa
se opreasca in cazul unei caderi. Dupa ce amarajeie 2 si 3 au fost
fixate vom putea incepe coborirea. Spitul 1 poate fi inlocuit
cu un amaraj natural, cu conditia ca acesta sa fie in afara oricarui
dubiu.
Daca accesul la put este dificil sau in panta vom monta o mina
curenta care incepe si se termina obligatoriu cu doua spituri.
La fel vom proceda si in cazul in care echipam un traverseu,
in acest caz echiparea numindu-se balustrada .
De retinut ca o regula a echiparilor cu spituri: in capul oricarei
verticale vom avea minim 2 spituri, fara exceptie!
Daca echiparea se face cu pitoane regula se pastreaza.
in cazul folosirii amarajelor naturale, daca acestea sint in
afara oricarei indoieli (de exemplu un copac sanatos), se poate folosi
un singur amaraj in capul verticalei. Este de preferat a se evita,
deoarece, desi rezistente, ele pot ceda in cazul in care sint
supuse unui soc.
Vom prezenta in continuare citeva situatii ce pot fi intilnite
la echiparea intrarii intr-o verticala:
- amarare clasica cu mina curenta;
- amarare in Y ;
- amarare GRESITA (poate deveni chiar mortala) in
situatia in care amarajul principal (P) este situat mai sus decit
amarajul secundar (S). Daca speologul este lonjat in P si acesta cedeaza,
factorul de cadere va fi apropriat de valoarea 2;
- amararea corespunzatoare a situatiei crise mai sus,
numita "fals factor 2 .
Recomandam ca pe coarda miinii curente sa se faca un nod de amortizare
(coada vacii sau fluture), care are rolul de a dinamiciza coarda in
cazul cedarii celor doua amaraje de la intrarea in verticala (desi
n-am auzit pina acum de asa ceva).
Deci am efectuat echiparea in capul putului, sau cascadei, sau saritorii
si incepem coborirea. Coborirea o efectuam avind
la noi si la indemina, echipamentul de urcare. in timpul
coboririi observam cu atentie traseul corzii deasupra si dedesubtul
nostru. Coarda poate atinge peretii sau sa se termine inainte ca verticala
sa fie coborita. in situatia in care atinge peretii vom
apela la fractionare sau deviere. in caz ca este prea scurta o vom
innadi cu alta coarda si de preferinta in amaraj. Dupa ce am ajuns la baza verticalei, vom plia restul de coarda si il
vom pune la loc ferit.
5.1 Fractionarea
Sa presupuneri ca am inceput sa coborim intr-un put si
coarda atinge peretele.
Continuam rapelul pina la locul respectiv si blocam coboritorul.
Daca observam frecarea corzii dupa ce am trecut de punctul respectiv, vom
fi nevoiti sa urcam cu ajutorul blocatoarelor, dupa care vom monta si bloca
coboritorul. Plantam un spit sau un piton, ne fixam in acesta
prin intermediul lonjei scurte si continuam rapelul pina cind
greutatea corpului va fi preluata de amaraj, eliberind astfel coarda
de sub sarcina. Dupa ce am ramas suspendati in lonja, fixam coarda
in piton, astfel incit partea de deasupra sa formeze
o bucla. Bucla trebuie sa fie suficient de lunga pentru a pune piciorul in
ea, ajutindu-ne astfel sa trecem fractionarea. Daca este prea
lunga nu ne vom putea folosi de ea, plus ca, in cazul cedarii amarajului
caderea va fi mai mare, iar daca este prea scurta, rapelul se va face cu
dificultate (e posibil sa nu putem face o cheie de blocare in caz
de nevoie), la fel si la urcare (posibil sa nu putem monta blocatorul
de piept).
O situatie speciala apare atunci cind ultima fractionare este foarte
aproape de baza verticalei, iar penultima este mult mai sus. Ne este greu
sa ne imaginam ce se poate intimpla in cazul cedarii ultimului
amaraj.
Datorita elasticitatii corzii, speologul va lovi solul, putindu-se
accidenta chiar foarte grav. Pentru a elimina acest pericol ultima fractionare
va fi o fractionare dubla. O varianta de echipare este prezentata in
. Pentru orice eventualitate aceasta masura poate fi extinsa la toate verticalele.
Fractionarea corzii pe puturi prezinta o serie de avantaje: - sporeste securitatea
- chiar si moralul printr-un numar sporit de amarje; - ofera posibilitatea
urcarii simultane a mai multi speologi pe portiuni diferite ale corzii. De
aceea pe puturile foarte adinci este indicat sa facem fractionari
pe considerentul de a creste viteza de coborire si de urcare a echipei.
5.2 Devierea
Devierile au acelasi rol ca si fractionarile: suprimarea frecarilor.
Mult mai simplu de echipat, devierile constau in abaterea traseului
corzii cu ajutorul unei bucle si a unei carabiniere sau cu ajutorul unui
deviator.
in primul caz, avem nevoie de o bucla, poate fi si cu cordelina, si
o carabiniera, de data aceasta fara surub. Ca punct de fixare vom folosi
un amaraj natural - cel mai adesea - un piton, un spit sau chiar o pana.
Amarajele se fac de regula pe peretele opus frecarii. Daca nu putem ajunge
la peretele opus, atunci vom fi obligati sa ne folosim fie peretele pe care
freaca coarda, caz in care vom apela la un deviator. Pentru a putea
monta un deviator sintem obligau sa plantam mai intii un
spit.
Deviatorul consta dintr-o tija rnetalica indoita, sau dintr-o carabiniera,
sudata la capatul unui surub prevazut cu piulita .
Devierile au marele avantaj ca, pentru trecera lor nu este nevoie sa scoatem
de pe coarda nici coboritorul, nici blocatoarele. Cind se ajunge
in dreptul lor, se scoate coarda din carabiniera sau devitor, se depasesc
iar apoi se introduce coarda la loc.
in cazul devierilor la care se foloseste o bucla mai lunga, vom avea
grija ca la depasirea lor sa fixam una din lonje in carabiniera devierii,
nu pentru a ne asigura, ci pentru a putea recupera devierea, in situatia
in care o scapam din mina. In cazul cedarii unei devieri nu va
exista nici un soc, ci doar un balans.
Deci, ce vom folosi, fractionari sau devieri? Un raspuns exact nu se poate
da, fiecare speolog poate opta pentru o varianta sau alta.
O comparatie intre cele doua metode este insa binevenita.
FRACTIONARE
DEVIERE
AMPLASARE
Sint necesare amaraje rezistente si judicios
amplasate. in general se folosesc spilurile. Coarda amarata in
fractionare fiind prea aproape de perete, exista posibilitatea ca ea sa frece
citiva metri mai jos si astfel sa fie necesara o alta fractionare.
Amarajele naturale sint usor de gasit. Buclele
nu cinlaresc mult; se pot folosi pene. in cazul folosirii pitoanelor
cistigul in greutate este nul, in schimb se cistiga
timp, acestea mon(indu-sc mai repede. Rcglind lungimea buclei,
se poate centra coarda astfel incit ea sa ramina mult timp
departe de perete.
DEPASIRE
Depasirea unei fractionari este o manevra simpla si
care cere un efort minim. Inconvenientul este pierderea de timp. Depasirea
mai multor fractionari, pe acelasi put, poate deveni obositoare.
Depasirea unei devieri este si mai simpla si mai rapida.
in plus, are avantajul ca speologul nu trebuie sa iasa de pe coarda,
nici la urcare nici la coborire, deci o manevra gresita este exclusa.
LUNGIMEA CORZII NECESARE
La fiecare fractionare se pierde coarda la nod si
bucla, cam 2-3 metri.
Nu exista pierdere de coarda.
PUTURI SUCCESIVE, VERTICALE MARI
Mai multe fractionari favorizeaza urcarea mai rapida
a unei echipe, datorita esalonarii ei pe mai multe tronsoane de coarda. O
lungime redusa de tronson elimina efectul neplacut al elasticitatii corzilor,
intr-un put mare, mai multe puncte de amaraj confera un sprijin moral
(nejustificat, ce-i drept) prin marirea sigurantei si prin reducerea lungimii
verticalelor ce trebuie urcare.